duminică, 3 aprilie 2011

Erice, Sicilia – excelenta in stiinta, muzica medievala si dulciuri

Cunoastem astazi un oras situat in nord-vestul Siciliei, in Italia, la 15 km de Trapani, in partea superioara a unui munte izolat. Aflat la 750 m deasupra nivelului marii, Erice dispune de o pozitie panoramica splendida, in timpul zilelor senine oferind posibilitatea observarii varfului Etna; poate ca si pozitia sa a contribuit covarsitor la afirmarea zonei drept o destinatie turistica apreciata in Sicilia.

Erice gazduieste Centrul Stiintific de Cultura "Ettore Majorana" care, fondat in 1963, a devenit un catalizator important al multor initiative culturale, in timp, orasul devenind un centru de excelenta in domeniul cercetarii stiintifice la nivel international.

Minunat mix de arta, istorie si vedere panoramica, orasul Erice a pastrat aproape intact centrul sau medieval, perfect integrat in peisajul montan ferfect armonizat cu superbele imprejurimi naturale.

De origine mitica, orasul (la acel moment Iruka) a fost locuit de un popor antic sicilian, care l-a transformat intr-o cetate si a ridicat un templu dedicat cultului lui Venus, zeita fertilitatii si a iubirii.

Planul urban are o forma perfect triunghiulara si este marginit pe partea de vest de ziduri uriase, punctate de turnuri si trei porti. La sud-est se afla frumoasa gradina Balio, in care se afla castelul Pepoli.
Din secolul al XII-lea dateaza Castelul lui Venus: o cetate tipica medievala, construita in zona unde in trecut se dorea a fi inaltat altarul lui Venus.

Erice gazduieste mai mult de 60 de biserici, dintre care unele sunt adevarate opere arhitecturale si dovezi istorice valoroase: printre acestea biserica San Martino, San Cataldo, San Giuliano sau San Giovanni Battista.
Biserica San Giuliano a fost construit de catre normanzi in jurul anului 1000, aproape complet transformata in secolul al XVII-lea, notabila pentru fatada sa din piatra de culoare roz, adapostind in prezent Centrul Cultural.

Inima orasului este Piazza Umberto I, unde se afla Primaria care adaposteste Muzeul Cordici. In holul muzeului se afla "Buna Vestire" de Antonello Gagini, colectii de monede si picturi si fresce preistorice, punice si grecesti descoperite in oras, acestea incluzand si frumosul cap al Afroditei (secolul V i.Hr.).

Cel mai important eveniment cultural din oras se desfasoara la sfarsitul verii si este Saptamana de muzica medievala si renascentista, eveniment in timpul caruia strazile si bisericile medievale rasuna de muzica magica pusa in valoare de mari artisti internationali.

Orasul suspendat in aer nu este niciodata aglomerat de multimi de turisti. Se intampla atat de des, chiar si vara, chiar si in weekend, ca intr-o plimbare pe fermecatoarele stradute medievale sa fii singur, auzind doar sunetul pasilor tai pe caldaramul antic.

Trebuie sa va povestesc si despre rafinatele produse de patiserie din Erice, cu origini intre zidurile manastirilor. Antica Pasticceria del Convento, in via Guarnotti este una dintre cele mai renumite patiserii siciliene, unde poti gusta dulciuri traditionale din pasta de migdale umplute cu bucati de lamaie confiate. Yammy!

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Vacante in Muntenegru

Daca te-ai intrebat cumva ce poti face/vizita intr-o vacanta in Muntenegru:

Parcul National Durmitor

Parcul este inregistrat in Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Lacul Negru (Crno Jezero) este cel mai cunoscut dintre cele 17 lacuri glaciare de pe acest munte. Acoperit de zapada in timpul iernii, este vizitat de amatori de inot, vara.
Un fenomen deosebit este Pestera de Gheata, cu stalactite si stalagmite pe tot parcursul anului.

Pentru vacante active, este locul excelent pentru drumetii, ciclism, pescuit sau rafting, iar in timpul iernii, pentru schi.

Canionul Tara

Pasuri inguste, abisuri si pante abrupte sunt caracteristicile acestui canion, irezistibil pentru amatorii de aventuri extreme. Rafting-ul face parte dintre acele atractii care ridica adrenalina si transforma experienta in distractie maxima. Canionul are 82 km lungime si o adancime maxima de 1.300 m.

Rezervatia Biogradska gora

La sase ani de la proclamarea Yellowstone-ului ca primul parc national din lume, teritoriul Biogradska Gora a devenit rezervatie protejata. Acest parc national este traversat de doua rauri – Biogradska si Jezerstice – si dateaza din anul 1878, cand teritoriul a fost proclamat Ban Prince’s (Knjazev zabran), cadou al domnitorului din Muntenegru pentru Printul Nikola Petrovic.

Insula de pe raul Bojana

Plaja Ulcinj’s este locul in care raul Bojana se varsa in mare. Timp de decenii, aceasta a fost destinatia preferata a iubitorilor naturii salbatice. Raul Bojana traverseaza insula, iar Marea Adriatica, cu 2.880 de metri de plaja de nisip, formeaza o coasta litorala pe o treime din insula.
Vegetatia subtropicala si mediteraneana, dar si plaja cu nisip reprezinta doar o particica din frumusetea pe care o poti gasi pe insula. Vantul este favorabil pentru windsurfing si schi pe apa …
Golful Kotor (Boka Kotorska)

Kotor este doar unul dintre frumoasele orase de coasta, inconjurat de munti inalti, care se oglindesc in Marea Mediterana.
Golful Boka Kotorska, fiordul cel mai sudic din Europa, pastreaza amintirea istoriei agitate a tarii si a multiculturalitii care a dominat teritoriul de-a lungul timpurilor.

Muntii din Muntenegru

Coaste abrupte, drumuri rurale taiate in stancile muntelui situat pe litoral, care de multe ori alterneaza cu vaile carstice si padurile dese de foioase si conifere, catune pustii si case de piatra cu arhitectura specifica liniei de coasta – reprezinta combinatia care asigura o experienta de neuitat pentru orice vizitator – va asigur ca veti face multe poze in acest loc.


Bine de stiut:
Pentru cei care doresc sa viziteze atat Serbia, cat si Muntenegru, recomandam linia feroviara Bar-Belgrad, unul dintre cele mai pitoresti trasee din Europa. Asigurati-va ca veti face calatoria in timpul zilei. Muntenegru este un loc care nu te lasa indiferent.
Articol scris de mine pentru TravelSplendid

Muntenegru – alternativa turistica de exceptie

O prietena din Timisoara imi spunea, in urma cu 6 ani, ca prefera litoralul din Muntenegru decat pe cel romanesc din trei motive simple:
1. Din Timisoara se ajunge mult mai repede in Muntenegru decat la Mamaia.
2. Plajele si peisajele sunt deosebite din multe puncte de vedere
3. Cheltuielile pentru o vacanta in Muntenegru sunt de doua ori mai mici decat o saptamana in Eforie in varf de sezon!
De ce nu, mi-am spus eu atunci?! Este o alternativa pentru prietenii nostri din vestul tarii.

Muntenegru este o tara cu o multime impresionanta de atractii, adunate intr-un teritoriu de mici dimensiuni. Coasta litorala de la Marea Adriatica este la fel de superba precum coasta croata, la nord, in timp ce muntii din interior sunt mai salbatici decat oricare altii din Balcani.

Nu exista niciun alt loc in lume care, pe o suprafata atat de mica, sa concentreze atat de multa bogatie si frumusete naturala, plaje intinse, lacuri cristaline, rauri repezi si munti superbi – asa cum exista in Muntenegru.

Muntenegru nu este doar o alegere excelenta pentru iubitorii naturii salbatice, ci are multe alte caracteristici remarcabile: istorie, cultura, traditii, vreme excelenta, aer curat, Marea Adriatica
Podgorica, capitala Muntenegrului, este destul de neatragatoare din punct de vedere turistic. Un punct de pornire excelent pentru a explora tara este statiunea de coasta Budva, un oras vechi, inconjurat de ziduri de aparare, o scena de vara plina de viata, cu plaje frumoase in apropiere. Budva este astazi un oras cu numeroase reprezentatii de teatru, festivaluri, sarbatori, hoteluri si plaje frumoase … Multi o considera capitala turistica a tarii, datorita varietatii ofertelor de vacanta, rivierei minunate, hotelurilor si restaurantelor exclusiviste.

Peninsula Sveti Stefan, din apropiere de Budva, este o statiune exclusivista, detinuta de grupul Amanresorts. In prezent, statiunea este inchisa pentru restaurare si se va redeschide in septembrie 2010. Plajele din nordul si sudul insulei sunt deschise publicului. Panorama orasului este deosebita, cu numeroase vile si hoteluri la orizont, aliniate de-a lungul coastei marine. Sa nu uitam de bogatul patrimoniu cultural si istoric, lasat ca mostenire de fostii sai locuitori.

Linia de coasta din Muntenegru este extrem de ofertanta. Orasul medieval Kotor, recent intrat in patrimoniul universal UNESCO, este considerat o bijuterie de oras, fiind deseori comparat cu aglomeratul Dubrovnik.

Situat la capatul celui mai sudic fiord din Europa, Kotor incanta turistii cu strazile sale inguste, pietruite, cu multe cafenele si baruri improvizate. Iubitorii de istorie sau cei care prefera ca in vacante sa colinde muzeele vor fi fericiti sa ajunga la Cetinje, fosta capitala a tarii.

Articol scris de mine pentru TravelSplendid

Destinatii dulci, de ciocolata!

Bruxelles–Paris–Viena–Perugia–Zurich Orase cu gust de ciocolata! Pofta de dulce! Destinatii dulci - de ciocolata!
Toate pot fi titluri de articole ce au drept reper destinatii renumite pentru fabricile lor de ciocolata.

Dulce, amaruie, cremoasa, crocanta, neagra, alba, picanta, cu lapte, crema, alune, scortisoara sau chilli……o experienta culinara completa……si totusi…….un singur produs……CIOCOLATA. Imposibil sa nu va fie pofta! Ce faceti? Mergeti in cel mai apropiat supermarket si cumparati cea ce considerati a fi ……cea mai buna ciocolata. Veti fi dezamagiti! Parca asteptati mai mult de la ciocolata! Ramaneti cu amintirea a ceea ce ar fi putut fi un rasfat sublim. Pentru ca ciocolata nu este un simplu produs…….este o arta, o atmosfera speciala, un lux al simturilor, o arhitectura a detaliilor incredibila. Pentru a nu mai rata aceasta experienta, va dam o mana de ajutor si va purtam intr-un circuit al ciocolatei, imposibil de uitat si……irezistibil.

Incepem cu BRUXELLES, orasul din inima Europei si capitala TRUFELOR. Este pe primul loc poate si din cauza vitrinelor magazinelor specializate. Imposibil sa nu le observati. Grand Place, piata centrala a orasului concentreaza cele mai bune marci de ciocolata de pe continent.

Godiva, Neuhaus, Leonidas, Geller……sunt adevarate paradisuri pentru cunoscatori……..la dispozitia oricarui curios. Si pentru ca este suvenirul preferat al turistilor care viziteaza Belgia, ciocolata se gaseste oriunde……de la cel mai mic magazin de pe stradutele inguste din centru, la cele mai mari supermarketuri. Eu va recomand “blocurile de ciocolata caramel” si trufele de ciocolata. Si daca tot sunteti aici, mergeti la Muzeul de Cacao si Ciocolata – Chocolate and Cocoa Museum – din apropiere de Grand Place, unde puteti descoperi istoria, procesul fabricatiei si demonstratii ale maestrilor ciocolatieri. Totul culminand cu degustari ale mai multor sortimente. Insist si va invit si la Planete Chocolat – o fabrica de ciocolata traditionala, tot langa Grand Place, unde sunt organizate prezentari ale specialitatilor de ciocolata.

Ajungem la PARIS. Mergem direct la Jean Paul Hévin Shop and Tea Room, pe Rue Saint- Honore, 231. Alegem dintre cele 30 de varietati traditionale – aici le gasiti sub denumirea de GANACHES, combinatie de ciocolata cu vanilie, ceai negru Earl Grey, cafea, capsuni, lamaie sau……..miere. Sau savuram pralinele cu crema de alune de padure…Puteti rezista tentatiei?

La Maison du Chocolat o gasim la cinci adrese din capitala franceza (225 Rue du Faubourg St Honoré 225, Rue Francois Premier 52; Boulevard de la Madeleine 8; 19 rue de Sèvres; 89 avenue Raymond Poincaré). Multi sunt de parere ca aici au savurat cea mai buna ciocolata din lume (sub forma de ganache cu scortisoara, ghimbir sau fenel, praline si fructe trase in ciocolata). Prajiturile sunt si ele excelente, in special Bacchus (straturi de crema de ciocolata imbinate cu blat de ciocolata) si Andalouise (ciocolata, crema de lamaie si spuma de ciocolata). Calitatea exceptionala vine insa la pachet cu un pret…. inhibator al poftei. Dar ciocolata este cel mai dulce si fin capriciu, nu credeti?

Debauve & Gallais, Rue des Saints-Pères 30, este o ciocolaterie cu traditie ….regala din Paris, deschisa in anul 1804!! Magazinul prezinta mai multe colectii de produse din ciocolata denumite dupa figuri marcante din istoria Frantei.

In anul 2001, VIENA intra in acest circuit al ciocolatei prin Vienna’s Chocolate Museum – Willendorfergasse 2-8. Veti fi initiati in arta fabricarii ciocolatei si veti afla secretele pralinelor Sissi Taler.
Distinctiv pentru Viena este MOUSSE-ul de ciocolata, delicios. Iar o cutie de ciocolata de la Demel este un suvenir obligatoriu. Chiar imparatul Franz Joseph comanda pentru intalnirile sale romantice praline Demel, in timp ce sotia sa Sissi era dependenta de sorbetul violet al ciocolateriei.

Tot in Viena am ramas minute in sir in fata vitrinelor de la Schokoladekonig, Freisingergasse 1, din centrul vechi. In timp ce le savurati, delicatesele de ciocolata va vor face sa va simtiti regi sau regine pentru o zi. Fantanile de ciocolata fascineaza pur si simplu.

Pentru titlul de “Orasul ciocolatei” se bate si PERUGIA. In luna octombrie aici are loc un festival dedicat ciocolatei, Eurochocolate, unde puteti gasi reunite toate tipurile de ciocolata sau de produse care au la baza ingredientul principal. Tot aici s-a construit si primul hotel dedicat acestui produs, Etruscan Chocohotel.
Este un hotel fantezie, avand forma unei tablete de ciocolata, in care fiecare etaj poarta denumirea unui anumit sortiment de ciocolata (bitter, lapte, gianduia), parterul fiind un magazin de ciocolata in care se vand marci celebre precum Domori, De Bondt, Mannori, de Castro, Amedei, Rovira, Cuba, Gobino, Antica Dolciaria, Dolphin ,Valrhona, Catinari, Weiss, Maide.

Specialitatea Italiei in materie de ciocolata o reprezinta GIANDUIA, praline cu peste 30% crema de alune. Tot in Perugia isi are sediul fabrica de ciocolata Perugina care include un muzeu al ciocolatei, o scoala de initiere in arta ciocolatierilor si un magazin de prezentare, marca fiind faimoasa pentru bomboanele cu ravase, Baci.

ZURICH – este reprezentantul traditiei ciocolatei elvetiene de calitate. Ciocolata reprezinta un mod de viata in Elvetia, intregistrandu-se cel mai mare consum de ciocolata pe cap de locuitor – peste 10 kg anual……De aici vin nume mari in ciocolata precum Toblerone, Nestle, Suchard, Lindt.

Sprüngli (cu 17 puncte de vanzare) este cel mai reumit lant de magazine specializate – outleturi de ciocolata, desi este considerat pe locul doi, dupa Teuscher. Si nici nu trebuie sa va deplasati prea mult pentru a le gasi. Au reprezentante chiar si in aeroport. Iar produsele lor sunt disponibile doar in Elvetia, pentru a nu fi prejudiciata calitatea data de prospetimea produselor .

Articol scris de mine pentru TravelSplendid

Parcul National Tierra del Fuego, Argentina


Parcul National Tierra del Fuego a fost creat in 1960 si se intinde pe 630 km 2 in sud vestul Tarii de Foc.
Apartine Argentinei, asezat fiind in partea argentiniana a insulei Tierra del Fuego – Tara de Foc. Argentina si Chile impart suveranitatea asupra teritoriilor Patagoniei si Tarii de Foc. Tara Focului e de fapt un arhipelag, cu o multime de insulite in jurul unei insule mai maricele, cu suprafata de 48.000 km2. Pe acesta insula principala – numita oficial Marea Insula a Tarii de Foc, dar adesea desemnata doar cu apelativul Tierra del Fuego – se afla parcul national cu acelasi nume.

Numele de Tara de Foc i se datoreaza lui Magellan; trecand prin stramtoarea care-i poarta azi numele – si care desparte insula mare de continent –, navigatorul a zarit, licarind in departare, o multime de luminite si a crezut ca mii de “indieni” asteapta pe tarm, pregatindu-se sa-i atace flota. Erau insa indigeni din tribul Yaghan, care aprinsesera focuri cu niste intentii cum nu se poate pasnice, pur si simplu pentru a se incalzi.

Clima subpolara aspra, rece, cu vanturi puternice si ceturi, dar peisaje minunate, cu cascade, lacuri, paduri, ghetari si munti – acesta e Parcul National Tierra del Fuego.




Ceea ce iti intareste, probabil, senzatia ca aici se termina lumea cunoscuta (desi e doar o impresie), cu atat mai mult cu cat exista si un tren numit – poetic si incitant – Trenul “Capatul Lumii”, care plimba vizitatorii pe o distanta de 5 km, prin interiorul rezervatiei. E un tren cu aburi, un soi de mocanita, care strabate pufaind plaiurile inghetate ale Tarii de Foc, unde, totusi, exista multa viata.

In acest loc aspru, unde vara temperatura rar depaseste 9 grade Celsius, iar iarna e mai mereu in jur de 0 grade, traiesc aproape 100 de specii de pasari si mamifere. Locul si-a pastrat indeajuns de mult din caracterul sau specific, pentru a-i incanta pe cei dornici sa cunoasca peisajele si biodiversitatea dinspre capatul de miazazi al lumii.


Prin Patagonia, spre capatul lumii

Cand zorii se revarsa pe Canalul Beagle – “Bulevardul ghetarilor”, lumina diminetii invaluie in albastru ghetarii plutitori care inconjoara vaporul tau, iar linistea intensa si glaciara este intrerupta din cand in cand de trosnituri asurzitoare cand blocurile de gheata se desprind si cad in ocean. Esti in Patagonia de Sud, un taram al imensilor ghetari, al padurii dese virgine si al incredibilei faune.

Patagonia este o regiune din America de Sud aflata pe teritoriul statelor Chile si Argentina.
Patagonia este in marea sa parte o regiune vasta de stepa, formata din 3 zone geografice: Anzii Patagoniei, situati in vestul regiunii, cu varfuri acoperite cu zapada, de 3000-4000 m inaltime (cel mai inalt varf: San Valentin – 4058 m), Podisul Patagoniei in centru si est, ce pierde inaltime dinspre vest spre est, pana ajunge la tarmurile abrupte si stancoase ale Oceanului Atlantic si Tara de Foc, zona insulara din sudul Patagoniei despartita de continent prin stramtoarea Magellan.

O croaziera prin acest peisaj uluitor dezvaluie turistului toate aceste privelisti, pe masura ce vaporul trece prin legendara stramtoare Magellan, de la Punta Arenas in Chile pana in Ushuaia in Argentina – cel mai sudic oras al lumii. Serpuind printr-o retea superba de fiorduri, canale si insule, vaporul iti dezvaluie farmecul acestui taram extrem, de la verdele viu si fauna diversa a parcurilor naturale pana la vanturile puternice care izbesc ghetarii alb-azurii.


Peste 60000 de pinguini se inghesuie pe micile limbi de pamant ale insulei Magdalena, oferind un spectacol irezistibil. De la observatorul din fiordul Pia poti vedea intregul ghetar Pia, cuibarit intre munti, taindu-si calea spre mare, iar in insula Tucker Islet delfini jucausi escorteaza vaporul tau spre golf, in timp ce leii de mare se tarasc lenes pe promontoriul stancos.

Uitandu-te peste Capul Horn si mai departe, acolo unde Atlanticul se uneste cu Pacificul, ai senzatia unei totale izolari. Mici sloiuri de gheata pateaza apele, iar vanturile aprige care candva se impotriveau atator expeditii bat incontinuu aici, la ultima oprire inainte de Antarctica si de capatul pamantului.

Expresia “Doar nu te duci in Patagonia” ramane indiciul ca pe Pamant totul este finit, Patagonia fiind destinatia cea mai ravnita a oricarui explorator.