Se afișează postările cu eticheta venetia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta venetia. Afișați toate postările

marți, 29 noiembrie 2011

10 atractii pe harta Europei

1. Acropolis/Parthenon (Atena)
De ce e special: Acropolisul este un complex de temple construite in secolul 5 I.Hr. Ruinele troneaza deasupra capitalei Greciei, oferind o priveliste fascinanta asupra Atenei. Partenonul (dedicat zeitei care patroneaza orasul) este cea mai mare si mai impunatoare structura.

2. Colosseum (Roma)
De ce e special: a fost construit in secolul 1 I.Hr. pentru a distra poporul roman cu lupte de gladiatori si spectacole amuzante. Colosseumul e extraordinar de bine conservat pentru o constructie realizata acum 2000 de ani.

3. Fiordurile norvegiene
De ce sunt speciale: lungi, masive, enorme, au fost sculptate in munti de ghetari antici. Se vad cel mai bine de pe puntea unui vapor sau a unei barci. Situat la 70 km nord de orasul Bergen, fiordul Sognefjord este cel mai spectaculos dintre ele si se intinde pe o lungime de 274 km.

4. Bazilica Sf. Petru (Vatican)
De ce e speciala: Inima Vaticanului si a romano-catolicilor din intreaga lume a fost construita acum 500 de ani. Vizualul principal include celebra statuie Pieta a lui Michelangelo (arhitect-sef al locului vreme de doua decenii) dar si spectaculosul dom care incoroneaza bazilica.

5. Capela Sixtina (Vatican)
De ce e speciala: gazduieste celebrele fresce Geneza si Judecata de Apoi, realizate de Michelangelo. Cardinalii se intrunesc aici pentru a alege noul papa, atunci cand e cazul.

6. Alhambra (Granada, Spania)
De ce e speciala: Un palat-fortareata extrem de spectaculos decorat. Fantanile din curtile interioare ale palatului sunt recunoscute a fi printre cele mai frumoase piese arhitectonice din lume. Alhambra (= rosu, in limba araba) e situat pe un deal de unde ai acces la o priveliste spectaculoasa asupra orasului.

7. Muzeul Luvru (Paris)
De ce e special: e unul dintre cele mai mari si mai frumoase muzee ale lumii si gazduieste lucrari de arta de valori inestimabile, precum Mona Lisa lui da Vinci sau statuia din marmura, Venus din Milo. Laolalta cu alte zeci de mii de opere.

8. Canalele venetiene
De ce sunt speciale: Venetia e un oras unic, construit pe apa. Canalele inguste si romantice ale orasului (circa 150), pe care se plimba gondolieri desprinsi parca din alte epoci, atrag milioane de turisti. Canalul principal, care se intinde pe o distanta de 3 kilometri este marginit de o multime de palate vechi, ornate cu fatade in stil renascentist.

9. Palatul Versailles (Paris)
De ce e special: Versailles era palatul si locul de desfasurare a activitatii administrative a regelui Louis al 14-lea, in secolul 17. Extrem de elegant si foarte bine conservat, Versailles atrage si prin fascinantele sale gradini.

10. Pompei (sudul Italiei)
De ce e special: Pompei era un oras important al Europei acum 2000 de ani. El a fost ingropat brusc sub cenusa si lava vulcanica, apoi uitat acolo vreme de 1500 de ani. Dupa aceea a fost excavat in mod arheologic, ruinele iesite la vedere fiind fabuloase.

Sursa:

miercuri, 23 noiembrie 2011

Sankt Petersburg - Venetia imperiala a Rusiei

Fondat in anul 1703 de catre tarul Petru I al Rusiei, Sankt-Petersburg a fost capitala Imperiului Rus mai bine de doua sute de ani. Orasul a fost construit de catre iobagi, cu costul a mii de vieti. Fosta mlastina, situata la varsarea Nevei in Marea Baltica, este astazi cel de-al doilea oras ca marime al Rusiei, cu 4,5 milioane de locuitori.



Sankt Petersburg este cel mai nordic oras european cu peste 1 milion de locuitori. Centrul orasului, supranumit si muzeul in aer liber al neoclasicismului, a fost primul loc din Rusia inscris pe lista UNESCO a valorilor din patrimoniul mondial.

Totusi, UNESCO a luat in considerare retragerea orasului de pe lista, din cauza unui plan de a construi un zgarie-nori de 403 m al Gazprom, care ar fi afectat panorama orasului. Din cauza crizei financiare, autoritatile locale au anuntat, in decembrie 2010, ca vor muta acest zgarie-nori in afara orasului.

Spre deosebire de Moscova, arhitectura istorica a Sankt Petersburgului s-a pastrat, multe cladiri din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea existand in continuare in centrul istoric.

Piata Palatului, ce leaga bulevardul Nevsky Prospect de Podul Palatului, este principala piata a orasului si un loc plin de istorie, dat fiind ca aici a avut loc Revolutia Bolsevica. In piata se afla Palatul de Iarna, construit intre 1754 si 1762 ca resedinta de iarna a tarilor rusi. In prezent, palatul face parte din complexul muzeal Ermitaj, care adaposteste una dintre cele mai mari colectii de arta din lume.

Merita vizitat canalul Griboyedov, unul dintre cele mai frumoase canale ale orasului. Construit in 1739, este traversat de 21 de poduri; el strabate centrul orasului si ofera o perspectiva superba asupra Bisericii Mantuitorului Insangerat, ce a fost ridicata in locul in care a fost asasinat tarul Alexandru al II-lea, caruia ii este dedicat lacasul de cult.



Intreg orasul este strabatut de peste 1.000 de poduri, dintre care 342 sunt de dimensiuni mari. 22 dintre acestea sunt poduri basculante. In fiecare noapte a perioadei de navigatie, ce se intinde din aprilie pana in noiembrie, aceste poduri se retrag pentru a permite traversarea navelor cargo si a petrolierelor. Sistemul este programat sa functioneze astfel incat intotdeauna sa existe un pod ce nu este retras, pentru a putea fi folosit de serviciile de politie, ambulanta si pompieri, in caz de nevoie. Daca vreti sa asistati la aceasta veritabila ceremonie, nu uitati sa o faceti de pe malul in care se situeaza hotelul la care sunteti cazat; altfel, riscati sa nu puteti ajunge la el pana a doua zi dimineata.



Un alt canal ce merita vizitat este Canalul de Iarna. Construit in 1718, este unul dintre cele mai scurte canale din oras, avand o lungime de doar 228 de metri. Atmosfera pitoreasca ii este data de arcul ce leaga Muzeul Ermitaj de Teatrul Ermitaj.



Intre lunile mai si septembrie, puteti vedea orasul din barca, plimbarile pe canale fiind o metoda eficienta de a vedea, intr-un timp, scurt multe cladiri-monument. Majoritatea vizitelor ghidate cu barca trec pe langa Fortareata Sfintii Petru si Pavel, Palatul de Iarna, Kunstkammer (primul muzeu al orasului, fondat de Petru cel Mare), Gradina de Vara, Campul lui Marte, Biserica Mantuitorului Insangerat, Podul Trinitatii, Podul Anicikov, Catedrala Sf. Isaac si multe alte obiective.

Orice metoda ati alege pentru a vedea comorile celui mai elegant oras din Rusia, un lucru e sigur: nu aveti cum sa il parasiti dezamagit.

La finalul lunii iunie, soarele este mereu prezent pe cerul Sankt-Petersburgului (rasare la 04:35, apune la 23:35, dar ramane mereu la orizont). Atunci au loc celebrele Nopti Albe, timp in care localnicii petrec, ies la picnicuri in parc. Tot atunci puteti face plimbari cu barca noaptea - toti cei ce au ales sa faca acest lucru au spus ca este o experienta unica, de negasit oriunde altundeva in lume.


Sursa:

Udaipur, India - Venetia romantica a Indiei

Considerat cel mai romantic oras din India, Udaipur este principala destinatie a cuplurilor de pe subcontinent ce doresc sa se casatoreasca. Construit intre 4 lacuri si dominat de palate si temple ce imbogatesc peisajul, «Orasul Lacurilor», «Venetia Orientului» sau «Orasul Rasaritului» sunt doar cateva dintre denumirile prin care vizitatorii ajunsi in Udaipur au incerca sa-i descrie frumusetea.



Cel mai cunoscut reper din Udaipur este Palatul de pe Lac, ce acopera in intregime insula Jag Niwas (16.000 m2), situata in lacul Pichola. Construit in 1743-1746 ca resedinta regala de vara, palatul este astazi un hotel de 5 stele, extrem de cautat de cuplurile indiene instarite ce doresc sa petreaca o vacanta romantica.



La fel de cunoscut este si City Palace, care reuneste 11 palate intr-un complex ce domina vizual malul lacului Pichola. Complexul, creatia a mai multor maharajahi de-a lungul ultimilor 300 de ani, gazduieste o serie de muzee, galerii, restaurante si gradini si necesita multe ore pentru a putea fi vizitat in intregime.



Lacul Fateh Sagar, construit de catre un maharajah in 1678, este considerat de catre localnici drept perla orasului. Pe lac exista trei insule: pe cea mai mare dintre acestea se gaseste Gradina Nehru, ce se intinde pe 4 kilometri patrati si include o gradina zoologica; cea de-a doua insula gazduieste un parc public, iar ultima - un observator solar.

In Udaipur s-au pastrat foarte bine numeroase temple hinduse si jainiste, atractii foarte cautate de turisti. Unul dintre cele mai vechi temple care dainuiesc inca este Jagdish, construit in 1651, un minunat exemplu al arhitecturii indo-ariene.



Gradinile si cladirile orasului marturisesc prin eleganta si stil faptul ca Udaipur a fost resedinta imperiala, partea veche a orasului neschimbandu-si prea mult infatisarea din secolul al XVI-lea si pana acum.

Fie ca alegeti sa mergeti intr-o plimbare cu barca pe lacul Pichola, sa cutreierati cetatea medievala sau sa explorati imprejurimile intr-o excursie exotica pe camile, este imposibil ca orasul Udaipur sa nu va cucereasca.
Sursa:

Suzhou, China - Venetia si raiul Orientului

In China exista o vorba din batrani care spune ca, inainte de a vedea frumusetea Paradisului, oamenii au sansa de a vedea orasul Suzhou, supranumit "Raiul pe pamant".



Suzhou este strabatut de Marele Canal, vechi de 2.000 de ani, ce leaga Beijingul de Hangzhou. Este cel mai lung canal din lume (1.776 km), fiind considerat, alaturi de Marele Zid, unul din simbolurile ingeniozitatii chineze.

Zona este locuita de peste 2.500 de ani, iar orasul a fost intemeiat in anul 514 i.e.n., atunci cand Regele Helu si-a infiintat capitala. Odata cu finalizarea constructiei Marelui Canal, orasul a devenit un punct strategic pentru comertul de pe coasta de sud-est a Chinei. Pentru ca este acoperit de apa in proportie de 42%, orasul Suzhou a fost poreclit, de-a lungul timpului, "Venetia Orientului".



Desi regiunea traverseaza o perioada de crestere economica imensa - in Suzhou se produc cele mai multe laptop-uri din lume - autoritatile locale au stiut sa gestioneze patrimoniul pretios al urbei. Zonele de la iesirea din oras, care acum 10 ani erau folosite pentru agricultura, au fost transformate in zone industriale, unde se produc multe din bunurile consumate de intreaga planeta.

Orasul impresioneaza prin canalele si gradinile sale, acestea din urma facandu-l pe Marco Polo sa declare Suzhou drept cel mai frumos oras din China. Frumusetea gradinilor a dainuit pana in zilele noastre, fiind introduse de catre UNESCO, in 1997, pe lista Patrimoniului Mondial. Construite intre secolele al XI-lea si al XIX-lea, gradinile reflecta importanta metafizica a frumusetii naturii in cultura chineza.

Dintre zecile de gradini ce dau orasului Suzhou atmosfera sa unica, patru impresioneaza in mod deosebit. In Zhuo Zheng Yuan (Gradina Administratorului Umil) puteti face o plimbare cu barca de-a lungul canalelor ce traverseaza gradina, ca apoi sa admirati una dintre cele mai frumoase colectii de bonsai din lume. Se spune ca aceasta gradina ar fi costat echivalentul unei barci pline cu argint.



O alta gradina fascinanta este Shi Zi Lin, care a fost, in trecut, parte dintr-o manastire budista. Wang Shi Yuan, construita in 1140 si refacuta in 1770, este una dintre cele mai frumoase gradini din Suzhou. Liu Yuan, aflata in patrimoniul UNESCO, este una din cele patru gradini recunoscute de guvernul chinez ca fiind de o valoare inestimabila, alaturi de Gradina Administratorului Umil si de gradinile imperiale din Beijing si Chengde.

Iar dupa ce ati vizitat minunatele oaze de verdeata din Suzhou, nu trebuie sa ratati Poarta Pan, parte din zidul cetatii ce se pastreaza de acum 2.500 de ani, alaturi de o pagoda veche de 1.000 de ani.



Un alt obiectiv important este Turnul Huqiu (cunoscut si ca Pagoda Yunyan). Construit in 961, turnul s-a inclinat sub forta celor 7.000 de tone, astfel ca intre baza si varful turnului exista o diferenta de la 2,32 metri. Din acest motiv, turistilor nu le mai este permis sa urce in pagoda.



Daca ati vizitat toate aceste monumente, veti avea nevoie si de cateva momente de relaxare. In acest scop este recomandata o plimbare pe strada Ping Jiang, ce isi pastreaza de sute de ani pavajul cu pietre taiate manual. Pe tarm veti regasi ceainarii si magazine traditionale, iar pe canalul ce trece pe langa strada Ping Jiang plutesc multe ambarcatiuni traditionale, ai caror «gondolieri» canta deseori pasagerilor cantece din folclorul chinez.



Se recomanda si o excursie la Zhouzhuang, un oras ce apartine prefecturii Suzhou, situat la 30 de km de orasul Suzhou. Zhouzhuang este una din cele mai populare destinatii din China si impresioneaza prin casele ce se pastreaza de sute de ani, prin canalele elegante ce traverseaza orasul si prin traditiile si obiceiurile locale ce s-au mentinut peste veacuri.


Sursa:

Stockholm - Venetia din nordul Europei

Capitala Suediei se intinde pe 14 insule, ce sunt legate intre ele de 57 de poduri, aflandu-se acolo unde se intalnesc lacul Mälaren si Marea Baltica. Centrul geografic al Stockholmului se afla pe apa, in golful Riddarfjärden.



Mai mult de 30% din suprafata orasului este acoperita de apa, iar o treime e reprezentata de spatii verzi si de parcuri. In 2010, orasul Stockholm a primit din partea Comisiei Europene distinctia de Capitala Verde a Europei, la prima acordare a acestui titlu. 95% din cetatenii capitalei suedeze locuiesc la mai putin de 300 de metri de o zona verde.



Apele din Stockholm sunt atat de curate, incat se poate pescui chiar si in centrul orasului. Drept urmare, unii localnici isi castiga hrana pescuind. Regina Kristina a Suediei a dat tuturor cetatenilor din capitala dreptul de a pescui in apele sale inca din secolul al XVII-lea, iar acest obicei dainuie si astazi. Incepand cu anii 1970, peste 800.000 de somoni si de pastravi de mare au fost introdusi in apele Stockholmului.

In centrul orasului se gaseste insula Djurgården, un loc de recreatie minunat, vizitat anual de peste 10 milioane de persoane (luati in seama faptul ca populatia Stockholmului este de 830.000 oameni!). Pe aceasta insula - de fapt, un parc imens -, se afla cel mai vechi muzeu in aer liber din lume, Skansen, fondat in 1891. Acest muzeu, care se intinde pe 30 de hectare, reflecta istoria si cultura suedeza din secolul al XVIII-lea pana in zilele noastre, conservand cladiri, obiceiuri, dar si specii de plante si de animale (inchipuiti-va o combinatie incredibil de frumoasa intre Muzeul Satului si o Gradina Zoologica).

Tot pe insula Djurgården se afla Vasa, o nava celebra in intreaga lume, construita intre 1626 si 1628. Este singurul vas construit in secolul al XVII-lea ce s-a pastrat aproape in intregime.

Tot aici se mai afla o serie de muzee (Muzeul Biologic, Muzeul Nordic), cateva galerii de arta, un parc de distractii foarte popular in randul copiiilor (Gröna Lund), dar si Palatul Rosendal, fosta resedinta regala.



Lacul Isbladskärret, unul din cele 6 situate pe insula Djurgården, este un loc extrem de apreciat de iubitorii de pasari, care vin in numar mare pentru a observa exemplare din zeci de specii, dar si o intreaga colonie de 100 de egrete, devenita celebra.

Stockholm este un oras foarte pretuit de turisti pentru faptul ca este foarte usor de strabatut pe jos, iar efortul fizic este recompensat cu panorame superbe. Incepeti cu centrul istoric, Gamla Stan, unul din cele mai bine conservate centre istorice medievale. Aleile inguste pavate cu piatra cubica si casele vechi de sute de ani ofera o atmosfera de neuitat. Localnicii spun ca o plimbare seara pe stradutele din Gamla Stan echivaleaza cu o calatorie in timp - asa veti intelege cum era viata in Stockholm acum cateva secole.



Tot in centrul istoric se gaseste Palatul Regal, resedinta oficiala a Regelui Suediei, ce numara peste 600 de incaperi. Gazda a 5 muzee, Palatul este deschis publicului spre vizitare. Pe langa superbele galerii, nu ratati ceremonia schimbarii garzii regale; alaturi de parada Garzii, aceasta ceremonie constituie una dintre cele mai populare atractii ale Stockholmului.

Pentru a vedea principalele puncte de interes turistic ale orasului, se recomanda o plimbare cu barca. De-a lungul a 110 minute, ambarcatiunea trece pe sub 15 poduri, strabate 2 ecluze si ofera sansa unei priviri de ansamblu asupra superbelor insule ale Stockholmului.

Daca ati epuizat obiectivele turistice din oras, luati feribotul pentru o fascinanta croaziera in Arhipelagul Stockholm. Acesta se intinde pe 80 de kilometri in estul orasului si cuprinde 24.000 de insule si insulite. Cea mai buna varianta o reprezinta excursia de o zi, insa exista si variante mai scurte, pentru cei mai putin rabdatori.

Inainte sa parasiti capitala Suediei, va recomandam un ultim popas: Monteliusvägen. Unul din locurile preferate ale localnicilor, Monteliusvägen ofera o perspectiva de ansamblu asupra intregului oras si este considerat unul dintre cele mai bune locuri pentru contemplarea unui rasarit sau a unui apus de soare.


Sursa:

Bruges - Venetia medievala a Belgiei

Bruges este destinatia perfecta pentru cei ce doresc sa viziteze un oras care arata la fel ca inainte de inventia automobilului. Un oras cochet, cu doar 117.000 de locuitori, Bruges ramane o oaza de liniste, un oras in care arhitectura medievala s-a pastrat intacta si care nu a cedat presiunilor epocii moderne.



Neschimbat de sute de ani si recunoscut de UNESCO drept una dintre comorile omenirii, centrul istoric al orasului Bruges este traversat de zeci de strazi medievale, imprejmuite de canale si de cladiri construite in stilul superbei arhitecturi gotice, toate creand o atmosfera de neuitat.

Belfort, celebrul turn situat in centrul orasului, domina vizual peisajul, fiind cel mai cunoscut reper al orasului (gratie si filmului In Bruges, care a adus orasul in atentia cinefililor din intreaga lume). In turn se gaseste un carillon, instrument format din 48 de clopote, iar cei norocosi pot asista la un concert tinut decarillonneur, unul din putinii specialisti ramasi in lume ce pot canta la acest complex instrument.



O plimbare cu barca pe canalele din Bruges este obligatorie - doar asa veti avea acces la perspective unice asupra caselor localnicilor, multe dintre ele nefiind accesibile decat pe calea apei!

Daca obositi dupa ce strabateti orasul la pas (nu uitati, masinile nu patrund in centrul istoric!), puteti sa inchiriati o caleasca trasa de cai, pentru o plimbare romantica pe strazile inguste ale orasului.

Dupa ce ati vizitat orasul, nu ezitati sa va opriti intr-unul din barurile sau restaurantele cochete pentru a incerca varietatea de beri ce se produc in oras - nu ratati delicioasele beri facute din fructe (exista inclusiv bere din nuca de cocos!) De asemenea, nu puteti pleca fara sa incercati cartofii prajiti si, la desert,gauffre - ambele sunt inventii belgiene.


Sursa:

Hamburg - Venetia "verde" a Germaniei

Cea de-a doua asezare ca marime din Germania si, totodata, cel mai mare port al tarii si al treilea din Europa, Hamburg a devenit unul dintre cele mai bogate orase europene ca urmare a comertului intens ce se desfasoara de pe tarmul sau de sute de ani.

Aproape distrus in timpul celui de-al doilea razboi mondial, Hamburg este astazi cel mai "verde" oras din Europa. Aproape 50% din suprafata sa este formata din ape (57 de km patrati), paduri, ferme si aproape 1.400 de parcuri si gradini (care ocupa 12 kilometri patrati). De altfel, verdele este culoarea oficiala a orasului, care a fost numit, in 2011, Capitala Verde a Europei, devenind al doilea oras ce primeste aceasta distinctie din partea Comisiei Europene, dupa Stockholm.



Numele complet al orasului este Freie und Hansestadt Hamburg, adica "Orasul liber si hanseatic Hamburg", si reflecta istoria sa ca membru important al Ligii Hanseatice, alianta comerciala ce a controlat comertul in Europa de Nord timp de peste patru secole. Hamburg este un oras-stat, constituind unul din cele 16 state ale Germaniei.

Situat la varsarea raurilor Alster si Bill in fluviul Elba, Hamburg este traversat de nenumarate canale. De altfel, este orasul cu cele mai multe poduri din Europa, 2.302, mai multe decat in Venetia si Amsterdam la un loc. Cel mai vechi pod din Hamburg, Zollenbrücke, dateaza din 1633.



De-a lungul istoriei, Hamburgul si-a creat o imagine de "oras al pacatelor", de vina fiind mai ales cartierul St. Pauli. In secolul al XIX-lea au fost interzise in centrul orasului cele mai multe forme de divertisment, inclusiv teatrul. Toate aceste activitati s-au mutat in zona portului, unde autoritatile au dat mana libera distractiei.

Pe langa port, strada Reeperbahn reprezinta astazi unul din pricipalele puncte de atractie ale Hamburgului, fiind, alaturi de «cartierul felinarelor rosii» din Amsterdam, unul dintre putinele locuri din Europa in care autoritatile nu impun limite distractiei. Aceasta libertate a dus la transformarea cartierului St. Pauli intr-unul dintre cele mai populate din Europa. Aici convietuiesc oameni din intreaga lume si fiecare are o poveste fascinanta.



Daca vizitati Hamburgul, nu plecati pana nu incercati Alsterwasser, o bautura extrem de populara in oras. Purtand numele raului Alster, ce se varsa in Elba chiar pe teritoriul orasului, bautura contine bere si limonada in parti egale. Cel mai bine este s-o beti la un bar, alaturi de fanii clubului F.C. St.Pauli, unul dintre cele mai indragite din intreaga lume. Atmosfera de la meciurile acestei echipe este extraordinara, fanii find recunoscuti pentru atitudinea anti-rasista, anti-fascista si anti-sexista. De altfel, clubul se mandreste cu cel mai mare numar de femei prezente pe stadion din intreg fotbalul german.

Nu ratati nici lacul Alster, aflat in centrul orasului: o plimbare cu barca va poate oferi o noua perspectiva asupra obiectivelor aflate in apropiere, iar apoi puteti recupera energia consumata intr-unul dintre cele 4.000 de restaurante din oras. Daca va plictisiti, aveti la dispozitie 50 de muzee (printre care si Miniatur Wunderland, cel mai mare sistem feroviar miniatural din lume), 31 de teatre, 10 sali de cabaret si 6 sali de concerte.

La inceputul lunii mai, cand se tine Hafengeburtstag, o imensa petrecere anuala in cinstea portului, veti putea admira fregate, crucisatoare si alte vase din intreaga lume, in timp ce petreceti alaturi de miile de turisti si de localnici, pe tarm.



Sursa:

Giethoorn - Venetia de vis a Olandei

Daca Amsterdamul vi se pare prea aglomerat si prea turistic, atunci Giethoorn este locul potrivit pentru vacanta de vis. In acest satuc olandez, cunoscut ca "Venetia Olandei", situat la 95 de km distanta de Amsterdam, nu exista nici macar o strada! In partea sa veche existau doar canale pana de curand, cand a fost construita o pista pentru biciclete. Micuta localitate a ramas o oaza de liniste pentru locuitori.

Imaginati-va o oaza de verdeata, brazdata de canale si lacuri, unde micile asezari rurale sunt asemenea unor "pete" de civilizatie umana, un exemplu perfect de comuniune om-natura. Linistea locului este cand si cand tulburata de catre turistii multi, unii zgomotosi. Insa si acestia termina prin a adopta un comportament evlavios, demn de o biserica, atunci cand patrund in aceasta lume feerica. Peisajul rural este format din case vechi de 200 de ani, podete de lemn, care fac legatura intre gospodarii si centrul satului, si o singura alimentara (ca in vremurile bune). In rest, pietoni, biciclete si barci. Fara masini, fara poluare, fara fite corporatiste, fara stres. Doar o vacanta ce pare perpetua petrecuta intr-o atmosfera prietenoasa. Suna ca un vis, dar cu toate acestea, 2.620 de oameni il traiesc zilnic.



De altfel, turistii pot vizita acest satuc doar cu ajutorul unei ambarcatiuni numita Barca Soaptelor: o barca electrica, silentioasa, ce nu deranjeaza locuitorii.

Primii locuitori ai acestor locuri au fost niste fugari, veniti tocmai de pe malul Mediteranei, in jurul anului 1230. Legendele locale povestesc ca la sosirea acestora, imaginea care li s-a desfasurat in fata ochilor a fost cel putin macabra: o multime de coarne de capre salbatice, cel mai probabil victime ale puternicului potop din anul 1170. Tocmai acest peisaj trist a fost cel care a inspirat denumirea localitatii: Geytenhorn (coarne de capra), care a devenit in timp, Giethoorn.

Insa nu coarnele de capra aveau sa joace un rol important in istoria satului, ci… minerii. Zacamintele de turba din zona au atras oameni de pretutindeni, stabiliti in zona pentru a-si castiga existenta. Transportarea carbunelui dupa extragere necesita un sistem facil si simplu de elaborat, prin urmare, au fost construite canale si lacuri artificiale cu scopul de a usura procesul muncii. O parte din "recolta" de turba a fost amestecata si raspandita pe suprafata solului satului pentru a-l usca. Noile canale care imparteau satul au dus la crearea unor insule, pe care oamenii si-au ridicat casele. Comunicarea intre gospodarii era asigurata de podete din lemn, suficient de inalte incat sa pemita trecerea incarcaturilor pe sub ele. Si astazi, aceste canale sunt la fel de utilizate ca si in trecut. Doar natura incarcaturii a suferit o schimbare dramatica. Toate aceste nevoi si coincidente si-au dat mana pentru a da un aspect unic asezarii umane din inima Olandei.

Parcurs de canale lungi sapate de stramosii localnicilor, Giethoorn a avut nevoie de cateva secole pentru a se "dichisi". Motivul construirii canalelor nu a avut ca factor declansator o nevoie estetica, ci una practica: erau necesare pentru transportarea facila a carbunelui de la locul de extrgere catre cel de prelucrare. Tot aceasta activitate se afla si la originea aparitiei numeroaselor lacuri din sud-estul satului. Podurile din lemn ce respecta arhitectura locala, barcile care strabat drumul de apa, localnicii simpli si prietenosi, spatiul liber si verde - sunt tot atatea motive pentru care am putea sa preferam aceasta Venetie celei italiene arhi-aglomerata in orice moment al anului.

Cu un numar de doar 2.620 de locuitori, satul are ocazia de a-si demonstra calitatile de gazda in fiecare an, mai cu seama in perioada verii, cand vremea placuta de afara ofera turistilor ocazia de a face un tur de sat…cum altfel, decat cu barca. De altfel, o plimbare pe ape este cea mai sigura metoda de a va familiariza cu locul si de a admira casele ascunse in spatele copacilor inalti. Multe dintre ele dateaza din secolele XVIII si XIX.

Nu va lasati pacaliti de aspectul feeric al Giethornului. Chiar daca primii locuitori au fost mineri, viata culturala nu a fost uitata si nici lasata la o parte in acest loc. In Giethoorn aveti de vizitat muzee, galerii de arta si expozitii inedite. Pentru ca asezarea geografica face accesul masinilor inaccesibil, formele preferate de deplasare sunt picioarele, bicicletele sau barcile. Iata unde puteti ajunge cu ele…

  • Muzeul Olde Maat Uus este o ferma tipica din Giethoorn-ul anului 1800, care gazduieste o expozitie permanenta cu tot ceea ce a insemnat viata si munca in acest sat pentru mai bine de o suta de ani;

  • Puteti vizita muzeul De Oude Aarde, care gazduieste expozitii de cristale si minerale;

  • La galeria scoicilor Gloria Maris intrarea este libera;

  • Satul gazduieste si un muzeu al mijloacelor de locomotie, unde veti intalni nu numai automobile vechi, ci si biciclete sau patine. Acesta este deschis doar din aprilie pana in octombrie de la 10 la 18.


Pentru ca verile sunt deosebit de placute in aceasta zona, nu veti regreta hotararea de a inchiria o bicicleta in scopul explorarii imprejurimilor. Puteti parcurge distante accesibile, de-a lungul lacului si canalelor, trecand prin mici satuce, unde magazinele sunt inchise chiar si sambata, iar oamenii, o aparitie rara. In final, ajungi sa te minunezi cum este posibil ca o tara cu atat de multi locuitori sa pastreze totusi atat de mult pamant "virgin". Inima Olandei este intr-atat de diferita de aglomeratiile urbane extra-ultra-civilizate, asaltate de catre turisti, incat ai senzatia ca ai nimerit din greseala pe alte meleaguri. Dar tocmai in acest detaliu consta farmecul Olandei, un loc al contrastelor placute si inedite.

Ochiuri de apa acoperite de nuferi, ferme de animale - o veritabila arca a lui Noe; aici poti vedea cam orice animal specific zonei, de la vaci pana la rate. La majoritatea caselor, poate fi observata o caracteristica arhitecturala intalnita si in Romania, in zona Deltei Dunarii: acoperisuri fabricate din stuf. Cu diferenta ca, in ceea ce ne priveste, acestea sunt considerate demodate, de vreme ce locuitorii Deltei au inceput sa prefere tigla stufului, un material ieftin si usor de gasit. De cativa ani, arhitectii au redescoperit avantajele de netagaduit ale stufului, incurajand ultilizarea sa in arhitectura locala specifica. In Giethoorn si in imprejurimi, acoperisurile fabricate din stuf perfect taiat intregesc imaginea rurala-sofisticata-boema a peisajului.

Informatii utile – ce vizitam si ce facem in Giethoorn si imprejurimi:
Sint-Jansklooster (10km), un centru cu si despre natura, care poate fi interesant atat pentru copii, cat si pentru adulti;
• Mai adaugati inca 5 km celor de mai sus si ajungeti la cateva ferme piscicole care pot fi vizitate;
In Steenwijk (10 km) veti putea vizita o fortareata si un muzeu al circului;
Meppel (15 km) este un orasel faimos pentru festivalurile sale, desfasurate in perioada iulie - august. Este si o ocazie buna pentru a face cumparaturi;
Staphorst (20 km) reprezinta un sat traditional, cu ferme intinse, zugravite in albastru, verde si alb. Multi locuitori poarta costume traditionale;
• Daca vreti sa faceti un pic de sport, sunt disponibile pisicine acoperite in Meppel, Steenwijk sau Zwartsluis (6km);

  • Pescarii amatori isi pot incerca norocul in aproape orice lac, insa vor avea nevoie de un permis, disponibil in oficiile postale sau la birourile de informatii turistice;

  • Daca cautati o metoda placuta de a va petrece seara, veti gasi sala de bowling la Hotelul Zwartewater din Zwartsluis;

  • Centrul postal din Giethoorn se afla localizat in supermarketul Hylkemaweg din centrul satului. Un oficiu postal mai mare exista in Steenwijk, aflat la 10 km distanta;

  • Cel mai apropiat spital, Diaconnessenhuis, se afla in Meppel, insa pentru urgente exista in sat un medic generalist si un medic dentist, trebuie doar sa intrebati gazdele.


Sursa: