Se afișează postările cu eticheta cuba. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cuba. Afișați toate postările

joi, 19 ianuarie 2012

Destinatii exotice mai putin cunoscute

Sa mai vedem si ceva nou...

Pe lângă destinaţiile celebre deja în întreaga lume, cum ar fi Republica Dominicană, Sharm El Sheikh sau Insulele Seychelles, turiştii se pot bucura de natură şi de cultură şi în state precum Oman, Panama sau Thailanda, aflate în topul celor mai puţin cunoscute destinaţii turistice în ciuda peisajelor lor aparte.

Iată topul celor mai frumoase zece destinaţii exotice mai puţin cunoscute

1. Muscat, Oman

În ciuda faptului că vecinii din Peninsula Arabă folosesc veniturile obţinute prin vânzarea petrolului pentru a construi zgârie-nori, centre pentru convenţii şi centre comerciale imense, în Oman se amenajează grădini, iar capitala, Muscat, este transformată într-un spaţiu cultural destinat turiştilor.

Cu yahturi private în apropierea liniei de coastă şi cu restaurante de primă clasă care atrag elitele locale, devine din ce în ce mai uşor să confunzi Golful Oman cu Marea Mediterană.

2. Bentonville, Arkansas/Statele Unite ale Americii

În oraşul Bentonville a fost deschis pentru prima oară un magazin Walmart, brand care s-a transformat ulterior în cel mai mare retailer din lume.

Alice Walton, cea mai tânără moştenitoare a "imperiului Walmart", are în vedere transformarea regiunii Bentonville într-o destinaţie culturală de primă clasă pentru turişti. Pentru început, colecţia familiei Walton a fost expusă, în luna noiembrie, la Muzeul de Artă Americană Crystal Bridges.

3. Trinidad, Cuba

Oraşul Trinidad, vechi de 500 de ani, se află la o distanţă de doar jumătate de oră de capitala Cubei, Havana.

Specialiştii în domeniul turismului spun că Trinidad este un adevărat muzeu. Străzile pavate cu piatră, arhitectura colonială spaniolă şi casele vopsite în culori pastelate fac din acest oraş una dintre cele mai frumoase atracţii turistice ale Cubei.

4. Amador, Panama

În cartierul Amador din oraşul Panama a fost deschis recent un muzeu destinat biodiversităţii care a fost proiectat de către cunoscutul arhitect Frank Gehry ale cărui clădiri au devenit, de-a lungul timpului, adevărate atracţii turistice. Reprezentanţii noului muzeu se aşteaptă ca prima lucrare realizată de Gehry în America Latină să atragă mii de turişti în primul an de la deschidere.

Canalul Panama se află în primele stadii ale unui proiect de expansiune în valoare de câteva miliarde de dolari care va fi finalizat, cel mai probabil, în 2014, atunci când se vor sărbători 100 de ani de la deschiderea sa.

5. Hampi, India

Regiunea Hampi este una dintre destinaţiile turistice indiene care se dezvoltă cel mai repede, peisajul de acolo fiind format în milioane de ani de activitate vulcanică şi de eroziune. Cei care aleg să vizitere această regiune vor găsi aici atât zone de deşert, cât şi oaze.

Turiştii pot vizita şi ruinele antice ale oraşului Vijayanager care, înainte de a fi distrus în anul 1565, avea o populaţie de 500.000 de locuitori.

6. Portovenere, Italia

În oraşul Portovenere din Italia există numeroase clădiri aflate în patrimoniul UNESCO. Peisajul este unul pitoresc, iar turiştii pot vizita şi câteva biserici construite în stil gotic.

Străzile din acest oraş sunt încărcate de istorie şi vederea spre mare este una deosebită.

7. Kazan, Rusia

Kazan este cel mai mare oraş din Republica Tatarstan şi este cunoscut şi ca fiind "cea de-a treia capitală a Rusiei", după Moscova şi Sankt-Petersburg. El este cunoscut şi pentru muzeele, teatrele şi restaurantele sale.

Kazan va fi, în 2018, gazda Campionatul Mondial de Fotbal şi, în 2013, gazda competiţiei Universiade.

8. Muang Ngoi, Laos

Aceasta este una dintre destinaţiile turistice aflate în regiunea sudică a Asiei. Este accesibilă doar cu ajutorul bărcilor, de la Nong Khiaw sau de la Luang Prabang, şi dispune de un număr impresionant de case de dimensiuni mici pentru oaspeţi.

Muang Ngoi este o destinaţie ideală pentru persoanele care vor să exploreze peşteri sau care vor să admire cascade.

9. San Pedro de Atacama, Chile

Aici se construieşte, în prezent, ceea ce va fi cel mai mare telescop din lume şi tot aici a fost iniţiat, la finalul anului 2011, cel mai mare proiect astronomic.

Oraşul San Pedro de Atacama este considerat a fi cel mai bun loc de pe Pământ de unde poţi observa stelele. În apropierea sa se află, de asemenea, mai multe gheizere, vulcani şi lagune populate cu păsări flamingo.

10. Koh Lipe, Thailanda

Insula Koh Lipe a trecut, în ultimii cinci ani, printr-un proces rapid de transformare. Dacă iniţial aici existau doar colibe rustice, acum în Koh Lipe au fost construire staţiuni de primă clasă.

Locuitorii de aici au păstrat totuşi autenticitatea thailandeză a insulei care are formă de potcoavă.

Sursa:

vineri, 7 ianuarie 2011

Havana, Cuba – in patrimoniul UNESCO

Ati crezut probabil ca Havana inseamna doar rom, trabucuri, Che Guevara si lozinci impotriva imperialismului american. Havana este insa un paradis in care pana si timpul, in loc sa se scurga, leneveste la soare si bea un cocktail de rom dintr-un pahar cu umbreluta.

Incursiune in trecut

Havana, ultimul dintre orasele fondate in Cuba de catre conchistadorii spanioli, a devenit si cel mai important oras de pe insula, pozitie pe care a continuat sa o detina inca din anul 1550. Havana a fost unul dintre principalele centre din Caraibe pentru constructiile navale. Pozitionarea strategica a facut din oras un punct de intalnire perfect pentru navele ce transportau comori spre Spania, din Mexic si Peru: Havana a devenit astfel poarta frontala a vastului imperiu colonial spaniol iar in anul 1607 a devenit, de asemenea, capitala Cubei.

In 1762, in timpul Razboiului de sapte Ani, englezii au cucerit Havana si s-au stabilit aici timp de 11 luni, apoi au cedat-o in schimbul Floridei. Havana s-a transformat dupa aceasta intr-un oras puternic fortificat in care comertul proaspat liberalizat a dus la dezvoltarea orasului, in mod constant, de-a lungul secolelor 18 si 19. Orasul a ramas neatins din punct de vedere teritorial in timpul Razboiului de Independenta din a doua jumatate a secolului al 18-lea, fiind singurul teritoriu spaniol de pe continentul American privilegiat in acest sens.

In timpul Prohibitiei din Statele Unite, Havana a devenit un paradis pentru amatorii de rom cubanez si trabucuri fine - cel putin pana in ajunul Anului Nou 1959, cand rebelii condusi de Fidel Castro au patruns in oras. Astazi capitala Cubei are aproximativ 2 milioane de locuitori, fiind cel mai mare oras din Antile, cu zona de zgarie-nori moderna dominand portul.

Centrul istoric
Centrul vechi al Havanei, declarat patrimoniu UNESCO in anul 1982 este, din punct de vedere arhitectural, un mix inte baroc si monumente neoclasice, un ansamblu omogen de case private, cu arcade, balcoane, porti din fier forjat si curti interioare.

Multe dintre cele mai frumoase cladiri vechi din Havana au fost transformate in muzee, centrul concentrand cele mai multe dintre biserici, palate, castele, monumente revolutionare si piete ce merita o vizita; cu toate acestea, renovarile sunt lente si extinse doar la zonele rezidentiale.

Obiectivele turistice traditionale ale capitalei cubaneze includ Plaza del Catedral, Catedrala San Christobal de La Habana si Castillo de la Real Fuerza, cea mai veche fortareata coloniala din America Centrala si de Sud. Bineinteles ca spiritul lui Che Guevara inca mai bantuie Cuba, prin intermediul afiselor, posterelor, tricourilor si al cartilor postale.

Plaza de Armas a fost sediul autoritatii si puterii in Cuba timp de 400 de ani. Impunatorul Palacio de los Capitanes Generales, situat in partea de vest a pietii este una dintre cele mai maiestuoase cladiri din Cuba, in prezent gazduind Muzeul orasului. Calle Obispo, o straduta pornind din Plaza de Armas si a fost unul dintre locurile preferate de promenada ale lui Ernest Hemingway.

Mormantul simbolului revolutiei cubaneze se afla la Santa Clara, in zona de sud-est a Havanei, si este cel mai vizitat obiectiv turistic cubanez.

Vestigiile epocii proamericane sunt toate inca la vedere: Havana e impanzita de mii de automobile Ford, Oldsmobile, Cadillac sau Chevrolet datand din 1930-1950 si aflate in perfecta stare de functionare (costa intre 3.000 si 5.000 de dolari, dar nu pot fi scoase din tara), cartierul rezidential de vile e ca si neschimbat, fabrica de tutun Partagas merge din plin, muzica se aude peste tot (in conditiile in care artistii din Buena Vista Social Club iau majoritatea Premiilor Grammy la categoria latino), iar romul (el ron) curge in valuri, atat in varianta straight, cat si, mai ales, mixat cu arta, in cocktailuri: Mojito, Daiquiri, Pina Colada, Cuba Libre. Doar ca, in acest din urma amestec, se foloseste Coca Cola importata din Mexic, nu din SUA (tara incriminata frecvent de lozincile pictate pe ziduri, care inlocuiesc aici ideea de reclama).

De altfel, izolarii comandate de vecinul de la nord (catre care ambarcatiuni de toate felurile continua sa plece, intesate de refugiati, la adapostul noptii) i se raspunde cu un contraboicot: dolarul (candva, moneda alternativa) este taxat suplimentar cu 20% la cursul de schimb, cardurile emise in SUA sunt refuzate si, pentru orice eventualitate, nu exista bancomate, toate schimburile fiind facute la hotel sau la banca. In plus, CNN-ul de limba engleza este bruiat la hotel, just in case.

Romul clasic, cel creat pe la 1870 de familia lui don Facundo Baccardi, dar devenit dupa 1959 rum in America, acum se numeste Havana Club (ron) si este, in continuare, cel mai bun din lume. Intrat in portofoliul firmei franceze Pernod Ricard, romul este produs anual in cantitati mari, peste 2,4 milioane de ladite (x 9 litri) si respecta pana la fanatism rigorile traditionale, sub coordonarea nemiloasa a lui José Navarro, el maestro ronero.

Ca o ironie pentru americanofobie (generata de blocada ce dureaza de o jumatate de secol), Havana Club se invecheste in butoaie de stejar american, achizitionate insa, pe o filiera complicata, din Europa si folosite o singura data.

Cat despre trabucuri, cele mai celebre marci sunt produse la fabrica Partagas (Cohiba, Hoyo de Monterrey, Romeo y Juliet) si costa enorm, pana la 300-400 de euro cutia de 25 de bucati, dar pot fi cumparate cu usurinta de pe piata neagra la preturi de zece ori mai mici.

Curiozitati:

In urma cu 7 ani, administratia cubaneza a invitat in secret peste o suta de mari afaceristi si vedete din SUA la o cina oficiala in Havana, pentru a sarbatori cea de-a treizecea aniversare a faimoaselor trabucuri Cohiba. Se pare ca pe lista invitatilor s-au aflat staruri precum Jack Nicholson, Danny de Vito, Matt Dillon si Arnold Schwarzenegger. O cutie cu 25 de trabucuri Cohiba, preferatele lui Fidel Castro inainte de a se lasa de fumat, costa peste 1.000 de dolari in America, unde importul acestor produse e interzis.

Printre vedetele care apreciaza Cuba, sau care pur si simplu nu pot rezista ispitei unei conversatii tête-à-tête cu Castro, se numara si Steven Spielberg, care a descris cele opt ore cat a luat cina cu liderul cubanez drept cele mai importante opt ore din viata sa, dar si Danny Glover, Kevin Costner, Robert Redford sau Leonardo DiCaprio. La randul lor, supermodelele Naomi Campbell si Kate Moss calatoresc frecvent in Cuba.

Un taram suspendat in timp, Havana este destinatia perfecta pentru cei care sufera de depresia provocata de iarna sau, pur si simplu, de frig.