marți, 3 ianuarie 2012

Sri Lanka - Vacanta in vechiul Ceylon

Sri Lanka este o tara insulara asiatica situata in sudul Asiei, in Oceanul Indian. Are coaste la Golful Bengal, in est, Oceanul Indian in sud si vest si Stramtoarea Palk in nord-est, care o separa de India. Capitala Sri Lankai este Colombo. Datorita numeroaselor eroziuni, Sri Lanka se bucura de un relief care o situeaza printre cele mai pitoresti locuri din lume.


Lovita de conflicte armate si de tsunamiul din 2004, Sri Lanka redevine o destinatie de top. O ajuta cultura ancestrala, frumusetile naturale si firea deschisa a localnicilor.

Insula pe care se intinde Sri Lanka, denumita in trecut Ceylon, a fost ocupata in secolele 16 - 18 de portughezi (1505, prima sosire a portughezilor – 1658), si olandezi (1658 – 1796) care au cedat-o britanicilor. Devine stat independent la 4 februarie 1948 (Ziua Nationala).


Natura domina pana si marile orase, unde proprietarii pensiunilor isi sfatuiesc oaspetii sa tina ferestrele inchise ca sa evite furturile pricinuite de... maimutele hoate.

Plajele refacute complet dupa tsunamiul catastrofal din 2004, plantatiile de bambus, golfuletele in forma de semiluna ori nisipul alb din fata bungalourilor intregesc tabloul actual al vechiului Ceylon. Razboiul care a durat 27 de ani a stagnat dezvoltarea tarii, in general si a turismului in special.

Turismul dispune de un remarcabil potential cultural-istoric, caruia i se alatura elementele potentialului natural. Principalele zone si obiective, 8 dintre acestea apartinand Patrimoniului Mondial Unesco:

Anuradhapura (cu templele budiste Thuparamaya - cel mai vechi din Sri Lanka si Ruwanweli secolul al II-lea i.Hr.)

Polonnaruwa (al doilea oras ca vechime al tarii, templul Lankatilaka, secolul al XII-lea)

Sigiriya (resedinta regala in secolul al V-lea - considerata a opta minune a lumii antice)

Rezervatia naturala "Sinharaja Forest"

Zona central-sudica (orasul Kandy - fosta capitala cu templul Dalada Maligawa - unde se pastreaza, conform traditiei, un dinte al lui Buddha - si locul unor impresionante si fastuoase procesiuni religioase ce au loc in mijlocul verii (10 zile din iulie- august), de asemenea inclus in 1988 in Patrimoniul cultural universal.
Centrul istoric si fortificatiile din Gallé
Templul auriu sculptat in stanca de la Dambulla

Platourile Inalte din centrul insulei

Varful Sri Pada, cu urme uriase de pasi, atribuite lui Adam (de musulmani), Buddha (de budisti), Shiva ( de hindusi) si Sfantul Toma (de crestini). Templul ridicat in acest spatiu este vizitat anual de peste 500.000 pelerini.

Orasul Colombo, cu obiective religioase si laice (temple, moschei, catedrale, etc.)
Statiunea Mount Lavinia, care s-a impus inca din perioada coloniala.

Daca ajungeti in Sri Lanka nu ratati Muzeul National, Biserica Wolvendaal (o cladire olandeza in forma de cruce cu ziduri groase de un metru si jumatate si mobila olandeza autentica) si Biserica Sf. Anton. Un lacas de cult tipic portughez, cu o atmosfera interioara specific tropicala. Interesante sunt si Gradinile Cinnamon (de Scortisoara), un luxos cartier rezidential care-si trage numele de la fostele plantatii de scortisoara din zona.

In Sri Lanka functioneaza cea mai importanta Bursa a Ceaiului din lume si, de semenea, o Bursa de Valori pentru pietre pretioase si bijuterii.

Surse:
http://www.adevarul.ro/actualitate/travel/Rasfat_in_Sri_Lanka
http://ro.wikipedia.org/wiki/Sri_Lanka

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu